luni, 11 aprilie 2011

Noi si ei

    Ei sunt ei si noi suntem noi. As putea spune ca am inceput acest post pe o nota cel putin idioata, dar din moment ce nu am fost inzestrat cu talentul nemaipomenit al lui Dostoevski sau Voltaire in materie de proza, va trebui sa fie de ajuns ce scriu eu. Cine suntem noi?
    Evident, din acest grup fac parte si eu. Noi suntem cei care ne agreeam, ne iubim, ne imbatam, ne visam si ne injuram din dragoste. Noi stim sa ne purtam, stim sa iubim, stim sa petrecem, dar cel mai important e ca stim sa traim. Noi suntem cei care te vom scuipa pentru simplul motiv ca te-ai uitat cum nu trebuie la unul dintre noi. Cu noi, vei putea sa te simti ca un rege, sa fii cel mai tare din parcare, sa simti euforie cum nu ai simtit niciodata, cu noi poti simti durere nemaintalnita.
    Dar cine suntem noi? Noi suntem cei care nu ii intalnesti decat cand ai nevoie, noi suntem cei pe care ii vrei mereu alaturi, la bine si la rau. Noi vom fi intotdeauna noi. Noi furam carti doar ca sa le rupem paginile ca un o muie adresata literaturii rasuflate pe care noi nici macar nu o intelegem. Noi suntem cei care fac lucrurile pe care le simtim din inima si mai apoi le gandim, de multe ori abia dupa ce le comitem. Noi radem cand ar trebui sa plangem si radem cand ar trebui sa radem.
    Cine sunt eu in acest "Noi"? Eu sunt o molecula, un atom, o miime, o parte a intregului. Fara una din aceste parti, nu am mai fi noi. Sunt locuri in care noi am fost, pe care le voi tine minte toata viata, care se vor shimba pentru totdeauna, nu intotdeauna in bine, dar le voi iubi. V-am mai spus ca imi place sa iubesc. Ii iubesc pe toti din cei ce fac sa fim noi. Chiar si atunci cand o sa raman doar eu, lucru inevitabil, nu voi inceta niciodata sa iubesc niciodata, nu o sa ii uit, nu o sa uit ce am facut impreuna, nu o sa uit pe unde am fost. Stiu ca o sa ma opresc si o sa ma gandesc la ei, intotdeauna. Toate astea, pe toate le voi iubi, pe ei toti ii voi iubi, ei ma fac sa simt iubire, caci noi suntem facuti din iubire.
    Dar din toate locurile, dintre toti prietenii, dintre toate cele intamplate in trecut si cele ce vor urma sa se intample stiu ca voi iubi mai mult de atat, mult mai mult, fara sa pierd amintirile.
    Iar ei, restul, cei ce nu se leaga de noi, cei ce ne judeca, cei ce ne privesc cu ura, care ne vorbesc de rau, care ne vor raul si care sufera din cauza a ceea ce suntem si ce facem, ei, nu merita nici macar aceste randuri scrise cu amaraciunea gandului ca ei, sunt acolo, pe langa noi.
    Insa timpul, ne va separa pe noi de ei, asa cum deja a inceput sa o faca. Noi vom fi in continuare noi, iar ei, ei vor fi pierduti si uitati in timp.